Divortul de argint de Jenny Tucker, Irish Independent, traducere de Alina Mihaela Barbu

O situatie financiară dezastruoasă a fost ceea ce a determinat-o pe Kirsten Gronning (53 de ani) să pună capăt căsătoriei de 16 ani. Cu trei copii adolescenţi, cu banca ce începuse procesul de luare în posesie a bunurilor familiei şi cu un soţ care nu vedea nevoia de schimbare, Kirsten s-a mutat într-un apartament inchiriat cu doar trei zile înainte să vină procurorii.

"Datoriile creşteau de ani de zile. Aveam o a doua casă în Franţa, copii erau la şcoli private şi de mult duceam un stil de viaţă pe care nu ni-l permiteam. Am încercat de nenumărate ori să îl fac să vadă în ce situatie eram dar a refuzat. Mă simţeam prinsă într-o capcană şi ce e mai rău este că nu mai aveam încredere în el. Spunea că are un plan să ieşim din acel dezastru dar nu l-a pus niciodată în aplicare. Simţeam că nu mai pot crede în el ceea ce este o problemă fundamentală într-o relaţie. Aşa că pe măsură ce anii au trecut iubirea mea pentru el a început să se clatine. Atunci când copii încă erau mici nu aveam încredere să fac ceva radical, dar apoi când criza noastră financiară era critică am putu să obţion o oarecare stabilitate divorţând. Privind înapoi cred că ce m-a ajutat a fost vârsta mea mai matură de acum, căci mai înainte eram prea absorbită de responsabilităţile mele de mamă."

Pentru Kirsten Gronning care spune că acum nu prea o mai sperie multe lucruri, divorţul nu doar că i-a conferit posibilitatea de a îşi controla viaţa, dar i-a dat şi o idee de afacere. Acum conduce breakupangels.com, o organizaţie ce oferă informaţii şi sfaturi celor ce trec sau au trecut printr-un divorţ. "Atunci când m-am separat aveam nevoie de ajutor pe foarte multe planuri. Cel mai mult nu vroiam să devin fosta soţie acrită ce îl urăşte pe tatăl copiilor săi. Plus că eram îngrozită de partea financiară. De fapt, din conversaţiile cu femeile divorţate, am descoperit că cel mai adesea au continuat în căsătorie din cauză că nu ştiau dacă aveau să se descurce financiar şi nu de frica singurătăţii sau a consecinţelor asupra copiilor."

Căsătoria de 8 ani a Elissei Da Costa (53 de ani), care este avocat de divorţ, s-a sfârşit cu un gust amar. După ani de zile în care s-a simţit respinsă emoţional şi sexual de către un bărbat care "mai degrabă s-ar fi uitat la DVD-uri cu trenuri decât să vorbească cu mine", a trecut printr-o bătălie în sala de judecată ce a costat-o aproape 100.000 de lire. "Până la urmă i-am acceptat termenii. Vroiam să ies complet din acea situatie."

În prima dimineaţă a vieţii sale de femeie singură Da Costa s-a trezit în casa pe care o cumpărase cu ceea ce îi mai rămăsese din bani. Era înconjurată de mobile desperecheate, de perdele nearanjate şi cutii nedeschise lăsate peste tot de firma care le mutase. "Dar m-am trezit în propriul meu pat şi mi-am spus: Slavă Domnului sunt liberă! Nu spun că este uşor, la vârste înaintate aproape toate evenimentele sociale sunt destinate cuplurilor şi este dificil să intri singură într-o cameră. Dar sunt recunoscătoare că am avut puterea să ies atunci când am putut şi acum mă bucur de viaţa mea enorm."

Lilian Derby redă aceleaşi sentimente "Nu mi-am imaginat sau dorit vreodată să fiu singură la vârsta de 60 de ani, dar chiar dacă uneori am simţit că sunt disperată nu m-aş întoarce niciodată. Nu mai am decât câţiva ani din viaţă şi vreau să obţin cât mai mult din ceea ce îmi doresc de la ei. Aveam două opţiuni şi să rămân într-o căsătorie lipsită de iubire era mult mai puţin atractivă decât să fiu singură."