Uneori ma gandesc la statutul femeii, la starea femeii, la dramele femeilor si incerc sa imi dau seama oare de ce suntem atat de nemultumite, oare de ce ne este atat de greu sa ne impacam cu propria viata si evident cu propriile alegeri.

Poate acest lucru se intampla din cauza ca noi vrem totul, ca nu stim cand sa fim multumite si cand nu, poate din cauza ca noi consideram ca daca nu suntem si iubite perfecte si mame perfecte si profesioniste perfecte nu suntem implinite. Insa asa sa fie oare? Chiar trebuie sa le bifam pe toate pentru a ne putea bucura de ceea ce avem si am reusit?

Ma intreb oare daca nu cumva din aceasta dorinta a noastra de a le face pe toate, caci putem, nu pierdem insasi bucuria de a fi in viata si de a aprecia ceea ce ni se intampla. Atunci cand suntem mame si familiste, vai ce as vrea cariera. Atunci cand avem cariera, ma refer din aceea de iti mananca sufletul si viata, ne plangem ca nu avem timp pentru familie, caci trebuie sa muncim atat de mult.

Insa in realitate noi nu am renunta la nimic, nu am schimba nimic, caci cariera ne valideaza in proprii ochi si ne da sentimentul de implinire, iar familia ne valideaza in ochii lumii si ne da un loc unde ne putem retrage atunci cand lumea de afara e prea mult.

Se poate sa exagerez putin, dar fac acest lucru doar pentru a exemplifica ceva, nu neaparat pe o scara asa de mare dar cumva adesea suntem nemultumite de ceva din viata noastra. Cand nu avem iubit, suntem triste ca pe noi nu ne iubeste nimeni. Cand avem iubit suntem nefericite ca nu avem si noi o cariera din aia.

Mereu suntem nemultumite de modul in care aratam, adesea gasim ceva care sa ne angoaseze. Nu inteleg de ce, dar incerc sa imi dau seama si cand incerc sa aduc argumentul ca da, dar trebuie sa apreciezi si ce ai nu doar sa te concentrezi pe ce anume nu ai, mi se spune Tu nu intelegi.

Ba da, inteleg, dar imi pare cumva aiuristic sa iti petreci marea majoritate a timpului ignorand tot ceea ce este bun si frumos in viata ta, caci esti concentrata pe ce anume consideri tu ca iti lipseste sau pe ce anume iti displace, uneori in mod nefondat. Oare aceasta nu este o reteta sigura pentru nefericire? Oare astfel nu ne condamnam singure la o viata de lipsuri si neajunsuri? Oare?