Prin natura profesiei intalnesc adesea femei din "universul corporatist". Da, ati ghicit, eu nu (mai) fac parte din acesta. Nu am prejudecati, cred ca o femeie isi poate valorifica potentialul si integrata intr-un sistem, nu trebuie neaparat sa fie freelancer sau antreprenor.

Observ adeseori ca femeile care intra intr-un joc corporatist sfarsesc cel mai adesea prin a avea o anumita ambivalenta fata de acesta. Pe de o parte sentimente pozitive, bucurie, recunostinta, etc. (da, recunostinta pentru sentimentul de independenta, de apartenenta la un grup pe care ti-l da sistemul). Apoi vin sentimentele negative: senzatia de platou, de blocaj, de functionare sub potentialul propriu. Sentimentul ca jobul iti fura din pretiosul timp pe care ai vrea sa il petreci cu familia sau sa il investesti in tine.

Pana la un punct ambivalenta aceasta ar putea fi considerata normala. Ce facem insa daca devine permanenta? Ce facem daca in fiecare dimineata de luni pana vineri ne trezim cu sentimente amestecate cum ca nu ne (mai) bucura drumul spre acel job?