Sunt la metroul nostru cel de toate zilele, alergand intre Piata Victoriei Unu si Piata Victoriei Doi. Ca asa se face, se alearga. Trenul care imi trebuie asteapta cuminte in statie cu usile deschise si pare aproape gol. Pe masura ce oamenii se apropie de el conductorul asezat pe peron ca un comandant de osti (poate ca asta a si fost, cu restructurarile astea de prin armata cine poate sti?) da comanda inchiderii usilor.

Oamenii alearga spre vagoane din inertie in continuare, chiar daca vad usile inchise in nasul lor. Trenul insa nu pleaca nicaieri iar Comandantul contempla de la inaltimea vagonului sau peronul plin ochi cu sacosari si trenul semi-gol. Aproape gol. Apoi mai asteapta inca pret de cateva zeci de secunde pentru ca cei de pe peron sa ii inteleaga puterea iar apoi se pune incet, regal, in miscare.

Nici cei de pe peron, clatinadu-si sacosele nu au inteles mare lucru, nici cei din tren, care probabil ca s-au bucurat totusi, egoist, de lipsa aglomeratiei.

Ma intreb oare daca mecanicul de tren respectiv nu avea aceleasi interese cu intregul metrou din Bucuresti. Si daca metroul nu si-ar dori sa transporte calatori cat mai multi, cat mai bine, cat mai uniform de colo-colo.

Ma intreb doar. Intrebari, ganduri parazite de calator cu metroul din Bucuresti. Atentie, se-nchid usile.