Eu am fost bulimica, nu cred ca am fost anorexica deoarece nu au trecut niciodata mai mult de trei zile in care sa nu mananc. Presupun ca atunci cand ai anorexie nu mananci mai mult decat atat. Eu nu mancam o perioada mai lunga si apoi vomitam tot ce mancam. Este ingrozitor sa suferi de aceasta boala, este ingrozitor ca in fiecare moment al zilei sa nu te gandesti decat la mancare si aceasta sa fie dusmanul tau cel mai mare.

Imi aduc aminte de un moment in care nu mai mancasem de mai multa vreme, doua zile cred si eram hamesita. M-am dus la scoala si acolo o colega avea un pachet de biscuiti pe banca, fara sa gandesc, fara sa imi propun m-am repezit la biscuitii ei si i-am mancat. M-am simtit atat de rusinata! A fost o senzatie extrem de intensa si ciudata. Efectiv nu eram eu, nu ma puteam controla, eram ca un animal care a vazut hrana si s-a napustit asupra ei. Atunci mi-am dat seama ca am o problema si ca trebuie sa fac ceva caci nu vroiam sa imi continui restul vietii asa.

Cu greu am inceput sa mananc, dar inca eram obsedata de fiecare bucatica de mancare pe care o ingeram. A trecut mai mult timp de atunci, insa dificultatea acelor momente va ramane mereu cu mine, caci din ele am invatat ce nu vreau sa existe in viata mea.