Eternul feminin fascinează prin ambiguitate. Nu îţi explică ce trebuie să înţelegi sau să vezi rostind aceste cuvinte, lasându-ţi libertatea să descoperi, din aproape în aproape, formula magică a tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte.

Conceptul în sine scindează lumea din motive diferite, în mai multe tabere. Primele două majore sunt, evident, cele ale femeilor şi bărbaţilor. Apoi, într-o ramnificare rapidă din ambele zone, în cei care cred în puterea femeii şi cei care nu au ştiinţă de existenţa ei. Fiecare tabără îşi susţine punctul de vedere, în funcţie de evoluţia spirituală, de cultura în care s-a născut şi, nu în ultimul rând, de experienţa de viaţă.

Toţi ne pricepem la femei, nu-i aşa? Dar câţi dintre noi suntem campionii lor... eterni?

Timp de milenii, bărbaţii au condus societatea omenească, asupra căreia şi-a impus dreptul de moarte (pentru că cel de viaţă fusese deja adjudecat prin drept biologic, divin etc.) tot mai departe de eternul feminin: fecund, paşnic, misterios, liniştit; transformând lumea într-un dezastru masculin: sterp, violent, expus şi plin de zgomot. Generaţii de bărbaţi au chinuit generaţii de femei, mai cu seamă prin condamnarea la moarte a generaţii de copii prin războaie nesfârşite în numele unor idealuri masculine care nu aveau să servească nimănui. Experienţe pline de tristeţe furişate strategic în codul nostru genetic, o luptă fără învingători, din care femei şi bărbaţi, deopotrivă, ieşim obosiţi, răniţi, şi fără soluţii.

Este interesant că de-a lungul timpului cei care şi-au exprimat teoriile despre eternul feminin, într-o manieară mai mult sau mai puţin fantezistă, au fost tot bărbaţii. Singuri şi nesiliţi de nimeni s-au simţit obligaţi să dezlege, ei între ei, marele cifru şi cheia de boltă a lumii: comportamentul femeii! Şi, cum la teorie, nu-i întrece nimeni, au teoretizat conceptul, cum nu se poate mai libidinos. Nu au avut, se pare nici inspiraţia, nici cel puţin curiozitatea să chestioneze, metodic şi obiectiv... subiectul. Epocile, cu falsele lor pudori şi precepte, nu au fost altceva decât o etalare a felului în care bărbatul dicta manifestarea eternului feminin pe pământ.

Şi, iată, apare un site eternulfeminin.ro, in anno domini 2008 pe care, în plină revoluţie sexuală şi de emancipare a femeii, este postată rugăciunea Sfântului Francisc şi nu o rugăciune a Clarei de Assisi, care a pus bazele unei experienţe feminine similare, şi fără de care sufletul sfântului ar fi fost incomplet.

PS Pentru argumentarea textului vă recomand vizionarea documentarului postat de Amalia
, evident pe acelaşi site fascinant, etern şi, câteodată, feminin.