Articolul de mai jos a fost scris de Lise Bourbeau. Este preluat din revista de dezvoltare personala si comunicare "Sens si consens", cu acordul prealabil al editurii Ascendent.
Pentru mine este un prilej de a recomanda un eveniment sustinut de Lise Bourbeau in Romania.
Lise Bourbeau a infiintat Scoala de viata "Asculta-ti corpul", cea mai mare scoala de dezvoltare personala- in limba franceza- din lume.
Este o placere si o onoare sa va invit la acest eveniment. Sunt oameni de la care cu siguranta ai ce invata si care au ceva cu adevarat de transmis.
Daca te simti in acord cu cele scrise, daca simti ca ai ceva de castigat pentru tine, pentru viata ta, vino, nu mai sta pe ganduri!
Eu voi fi acolo!

Detalii despre eveniment gasiti pe
www.edituraascendent.ro

Încă de când ne naştem, adulţii din viaţa noastră ne forţează să fim “normali” ca şi ei. Cu timpul adoptăm o anumită personalitate, pentru a răspunde solicitărilor adulţilor. Deveniţi adulţi la rândul nostru, ne uităm (sau aproape uităm) prima identitate, “eu sunt”. Observând comportamentele adulţilor faţă de copiii care insistă să fie ei înşişi, este uşor de constatat felul în care copilul interior al acestor adulţi a fost şi el refulat. Această refulare a copilului interior sfarmă spontaneitatea, bucuria de a trăi, creativitatea, autenticitatea, capacitatea de a se exprima, încrederea în Univers, capacitatea de a fi natural precum şi respectul de sine.

De fapt, de la o vârstă foarte fragedă a copiilor, adulţii le fac morală cu privire la bine şi la rău, la ce este corect şi incorect, potrivit sau nepotrivit, normal sau anormal etc.
Copilul pur, care încă nu este afectat sau influenţat de lumea adulţilor, nu se nelinişteşte în faţa unor criterii arbitrare, elaborate de către mental. “Este” ceea ce este. Nu analizează ce să facă, să spună sau să simtă. Este spontan, nu se judecă şi nu se critică chiar dacă se înşală. Îşi admite greşelile fără să se judece.
Când ne judecăm sau ne criticăm, ne bazăm mai ales pe trecut, pe ceea ce am învăţat. Aşadar, intelectul, cu capacitatea lui de a-şi aminti ne conduce. Să luăm ca exemplu, sărbătorile, cu tradiţiile şi obiceiurile lor. Le cerem copiilor să se îmbrace, să îşi aranjeze părul, să se comporte în funcţie de gusturile şi de credinţele noastre de adulţi. Le cumpărăm cadourile pe care am fi vrut să le primim noi când eram mici şi aşteptăm ca ei să fie recunoscători. Dacă un copil se supără deoarece nu vrea să îşi pupe toţi unchii şi mătuşile, îl certăm, îi facem morală, încercăm prin toate mijloacele posibile să îl facem să se răzgândească.
Practic, îl învăţăm că atunci când este spontan şi este el însuşi, nu este bine şi îi lăsăm impresia că nu îl iubim aşa de mult. Învaţă că a face ca ceilalţi înseamnă a fi mai iubit. Dacă copilul decide să creadă acest lucru, o parte din el este refulată, iar copilul riscă să se prefacă tot timpul pentru a fi iubit, în întreaga lui viaţă de adult. Viaţa devine foarte grea atunci când ne lăsăm mentalul (intelectul) să decidă asupra comportamentului nostru. Trebuie să ne raportăm la el tot timpul, indiferent ce am face. Nu mai suntem stăpânii vieţii noastre deoarece am ales mentalul să ne fie stăpân.

Dacă uneori îndrăznim să acţionăm în funcţie de intuiţia noastră, de dorinţele noastre, fără să verificăm cu intelectul, acest lucru se dovedeşte contrariul a ceea ce crede mentalul nostru şi ne simţim imediat vinovaţi. De aici provine nevoia de a ne pedepsi şi de a suferi, deoarece ne-am declarat vinovaţi. Astfel, ne sufocăm bucuria de a trăi. Cu cât ne acuzăm şi ne judecăm mai mult, cu atât ne este mai greu să ne exprimăm creativitatea. A fi creativ nu înseamnă neapărat “a inventa” ceva, ci şi a şti ce vrei, a decide să faci să se întâmple acel lucru în viaţa ta şi a trece la acţiune. A fi creativ înseamnă de asemenea a trăi momentul prezent.
Atunci când repetăm o acţiune în mod automat, facem acest lucru în funcţie de ceea ce am învăţat înainte, deci nu suntem în momentul prezent. Când creăm ne simţim plini de fericire. După aceea nu mai există acel sentiment de gol în noi, gol pe care trebuie să îl umplem neapărat, în orice mod. Atunci când ne lăsăm conduşi încă din copilărie, devine dificil să avem încredere în noi şi să îndrăznim să trecem la acţiune, fără să ne fie teamă de rezultate, la vârsta adultă. Uităm să vedem toate binefacerile pe care le avem de câştigat dintr-o experienţă trăită, chiar dacă rezultatul nu se dovedeşte a fi ceea ce am anticipat noi. Pentru a fi creativi fără să fim stresaţi, trebuie să fim deschişi pentru orice rezultat posibil, ştiind că nu există greşeli, există doar experienţe din care învăţăm mereu ceva benefic. Astfel ne dezvoltăm încrederea în Univers.

Copilul mic (care încă nu este influenţat de lumea adulţilor) nu îşi face griji pentru ce va mânca sau pentru ziua de mâine. Este ca o pasăre care vrea să înveţe cât mai repede să zboare, după ce face câteva exerciţii. Nu analizează de ce şi cum. Copilul este spontan, natural. Mai târziu însă începe să analizeze şi să întrebe “de ce?”, când devine mai conştient de lumea mentală a adulţilor şi de comportamentul lor atât de puţin natural. Este debusolat, încearcă să înţeleagă. Şi astfel încep să apară fricile, treptat se obişnuieşte cu raţionamentul adulţilor, îşi uită spontaneitatea şi capacitatea de a risca fără să se teamă.

Ştiu că, în timp ce citiţi aceste rânduri, mentalul majorităţii dintre voi se revoltă şi spune: “ce nonsens! Nu putem să lăsăm un copil de capul lui. Trebuie să îl conducem. Dacă nu îi este frică există riscul să i se întâmple orice, accidente sau alte nefericiri!” Credeţi că sunt prosti copiii voştri? Că nu au nicun instinct de supravieţuire sau nici o intenţie? Credeţi, cu adevărat că accidentele sunt doar pentru persoanele care nu se tem de nimic, copii sau adulţi? Din contră, frica şi culpabilitatea sunt cele care cauzează majoritatea accidentelor. Adultul trebuie să îşi ghideze copilul cum ştie el mai bine, pentru ca acel suflet, care a venit în acel corp de copil să reînveţe să trăiască în acest mediu terestru. A ghida nu înseamnă a conduce, ci a da sfaturi, a sugera, a învăţa de exemplu, respectând alegerea copilului. Atunci cand copilul alege contrariul, este alegerea lui. Va învăţa astfel că orice acţiune are o consecinţă şi că trebuie să îşi asume consecinţele deciziilor lui. Astfel, copilul va deveni un adult responsabil.
Toţi părinţii îşi doresc copii responsabili, dar majoritatea dintre ei fac exact contrariul pentru a ajunge la acest rezultat. Îţi tratează copiii ca şi cum ar fi nişte idioţi, vrând să controleze totul pentru ei, neavând încredere în ei. Decide pentru el când să ia masa, ce are nevoie corpul lui să mănânce, hainele, orele de somn, prietenii, ieşirile, studiile şi uneori îi aleg chiar şi meseria pe care ar trebui să o exercite mai târziu. Copilul creşte astfel având credinţa că nu poate decide nimic de unul singur sau că nu are forţa necesară pentru a-şi asuma consecinţele actelor sale.

Ar trebui să-i învăţăm pe copii, de la cele mai fragede vârste, care sunt drepturile lui de copil, precum şi drepturile părinţilor faţă de copii. În realitate, nici o fiinţă umană nu are drepturi asupra altei fiinţe. Copilul nu trebuie să creadă că părinţii lui sunt responsabili de existenţa lui, deoarece l-au adus pe lume. Trebuie să recunoască faptul că a fost alegerea lui să se încarneze şi că nu este decât un “chiriaş” al părinţilor săi. Totuşi, prin procreere, părinţii se angajează să se ocupe de copilul lor până când acesta poate să îşi împlinească singur nevoile. Dacă părinţii vor să facă mai mult, va fi un cadou în plus pentru el. Nici părinţii nu au drepturi asupra copilului lor. Nu îi pot pretinde să le fie supus doar pentru faptul că sunt părinţii lui. Între copii şi părinţi trebuie să existe un respect reciproc. De exemplu: dacă un copil îndeplineşte o sarcină pentru care ar fi trebuit să fie angajată o altă persoană, dacă nu s-ar fi ocupat el singur de acel lucru, această sarcină devine o muncă utilă pentru toată lumea şi ar trebui să fie plătit la fel ca şi cum ar fi fost plătită o persoană angajată. Astfel, învaţă faptul că îndeplinirea unei sarcini sau a unei munci îi conferă anumite drepturi. În afară de aceasta, în viaţa lui de copil sau de adult, nu are niciun drept. Ceea ce primeşte în plus este un cadou.
Un alt exemplu, în timpul sărbătorilor sau a unei zile de naştere, nimeni nu este obligat să facă un cadou unei alte persoane. Nu este o datorie, a devenit pur şi simplu un obicei. La fel, nici părintele nu este obligat să facă un cadou copilului aşa cum nici copilul nu e obligat să facă un cadou părintelui său. Copilul care se aşteaptă să primească cadouri, crezând că i se datorează acest lucru, fără să se gândească să facă şi el cadouri, va avea dificultăţi, în viaţa sa de adult, să fie în armonie cu capacitatea sa de a da şi de a primi. Va deveni o persoană care crede că i se cuvine totul, va lua totul.

Un alt aspect al copilului interior cu care trebuie să reintrăm în contact, este capacitatea lui de a se exprima. Copilul mic, care este încă pur, ţipă, plânge, e gânditor, zâmbeşte, râde din toată inima, spune “da” sau”nu”, în funcţie de nevoile lui, este natural. A fi natural este unul dintre aspectele care este cel mai sufocat, cenzurat, controlat de către adulţi. “Fii cuminte şi taci.” Asta aude copilul foarte des de la părinţii lui. Când plânge într-un moment când îl deranjează pe adult, acesta face orice pentru a-l opri din plans, chiar cu preţul de a-i face rău, dându-i o suzetă cu zahăr, o sticlă de lapte sau mâncare. Când creşte mai mare, e închis în camera lui şi i se spune că este insuportabil. Dacă bebeluşul plânge, deşi neoile lui fizice sunt împlinite, ar fi mai bines ă îl învăţăm să îşi acorde dreptul de a plânge şi că este vorba despre alegerea lui. Părintele care ştie că a făcut tot posibilul pentru copilul lui, nu are de ce să se simtă vinovat dacă copilul vrea să plângă. Copilul va învăţa să facă ce simte, să îşi trăiască durerea şi îşi va asuma decizia de a plânge. Va simţi în acelaşi timp şi că e iubit la fel de mult ca şi atunci când nu plânge.
Însă, de obicei este învăţat că, atunci când îl doare ceva sau suferă nu are dreptul să exprime acest lucru, nici măcar să îl simtă. În loc sa-şi exprime trăirea, trebuie să bea sau să mănânce sau să se convingă că este insuportabil, că nu este corect să sufere. La fel se întâmplă şi atunci când copilul spune că îi este frică, i se răspunde că frica lui nu este întemeiată, în loc să fie învăţat cum să accepte acea frică.

Ce frumoasă ar fi lumea dacă toţi adulţii s-ar simţi în largul lor să exprime ceea ce sunt, să îşi acorde dreptul de a spune “nu” sau “da” lor înşişi sau celorlalţi, în loc să facă contrariul a ceea ce simt pentru a fi “corecţi” sau “iubiţi” de ceilalţi.
In situatia in care copilul şi-ar putea exprima părerea sau ar avea dreptul de a spune că nu este de acord cu părinţii lui, fără să i se închidă imediat gura sau să fie culpabilizat, ar învăţa astfel ce înseamnă respectul. Copilul creşte crezând că opinia lui, ideea lui, nu valorează mare lucru, că e mai bine să tacă pentru a fi iubit mai mult. Cum poţi să te aştepţi din partea copilului să îşi respecte părinţii sau lumea adulţilor în general? Din contră, acel copil devenit adult va dezvolta mai degrabă mai multe aspecte ale unei personalităţi care tinde să placă celorlalţi şi îşi va refula astfel complet propria sa individualitate.

Astfel, treptat se adună elementele care ajung să creeze prtoblemele de comunicare, din relaţii, de greutate, bolile, stresul, alcoolul, drogurile etc. Devine foarte important, chiar urgent, pentru fiecare dintre noi să devenim responsabili de noi înşine, să devenim conştienţi să, sufocând copilul din noi, am pierdut o cheie importantă pentru fericirea noastră şi suntem singurii responsabili de acest lucru. Este rezultatul reacţiei noastre la educaţia pe care am primit-o de la părinţii şi de la profesorii noştri. Uităm că ne-au dat ceea ce au putut, ceea ce au ştiut, ceea ce au primit şi ei la rândul lor de la generaţiile precedente.
Din fericire acum, în era Vărsătorului, suntem înconjuraţi de ajutor pentru a putea să devenim responsabili şi să ne întoarcem la naturaleţea copilului în loc să rămânem în normalitatea adulţilor. Părinţii şi profesorii noştri nu au avut această şansă. Astfel, urmând propria noastră transformare, îi ajutăm adeseori să creeze şi la ei o schimbare.

Nu mai aşteptaţi, alegeţi începând de astăzi să reluaţi contactul cu copilul vostru interior şi acţionaţi. Doar voi puteţi face acest lucru: nimeni altcineva, cu atât mai puţin societatea, nu poate face acest lucru pentru voi! Reluaţi contactul cu puterea voastră interioară! Deveniţi conştienţi de frumoasa voastră lumină interioară!

www.copiiinostri.ro