Intr-o zi am participat la o discutie: Femeile nu stiu sa comunice. La inceput m-a mirat aceasta afirmatie. Apoi, m-am gandit la mine cum eram acum vreo zece ani si intr-adevar mi-a aparut in fata imaginea unei fete, nu inca femeie in adevaratul sens, care nu stia sa spuna despre ea, despre nevoile ei, despre ce simte si cum se simte.

Ma asezam in fata televizorului pentru a mi se da atentie. Acesta era "limbaju"l meu si spuneam ceva: ca vreau atentie, si mi se raspundea: Da-te la o parte! Si uneori ma dadeam, uneori nu, pentru ca vroiam atentie.

Atunci am zis:
- Asa este, ai dreptate. Daca ma gandeasc bine la mine acum zece ani nu stiam sa comunic. Dar asta pentru ca nu m-a invatat nimeni, de fapt nu ne-a invatat nimeni pe vremea aia.
Am fost aprobata. Si aici discutia s-a incheiat. Nu era momentul si locul potrivit pentru a o continua.

M-am mai gandit la ce am vorbit cu acei barbati. Nu pot sa nu ma intreb: ce inseamna de fapt sa comunici cu partenerul? Pot spune ce inseamna pentru mine: sa stiu ce simt si ce nevoi am si sa exprim acestea in cuvinte, un mesaj clar, la persona intai: ‘Am nevoie de atentie din partea ta.’

A comunica mai inseamna pentru mine sa accept si sa inteleg ca celalalt este posibil sa nu-mi poata oferi in acel moment ceea ce-mi doresc. Sau ca ceea ce are el de oferit este sub o alta forma, are alt limbaj al iubirii decat al meu. Eu am nevoie de cuvinte, el are nevoie de mangaieri.

Ce am invatat cel mai greu dintre aceste lucruri?
Cel mai greu a fost sa-mi identific nevoile, sa-mi identific starile mele emotionale si sa le exprim in cuvinte: Sunt suparata pentru ca…., Sunt frustrata ca…, Sunt furioasa ca…Sa-mi dau seama ca in spatele reprosurilor pe care le spuneam erau de fapt nevoile mele.

Cum am invatat sa comunic?
Prin terapie, cursuri, carti, exercitiu mult, mult, repetitie multa. Am muncit mult cu mine, dar a meritat. Acum culeg roadele. Am mai invatat din refuzuri, din esecuri si respingeri.
Am fost ajutata in drumul meu si de sotul meu, care mi-a spus ca un disc stricat: “Marlene, sa stii ca te iubesc.” E cadoul pe care mi l-a facut. Indiferent ce discutii am avut, ce suparari, ce spuneam, se terminau cu: “Marlene, eu te iubesc.” M-am simtit iubita neconditionat, orice am zis si orice am facut. Cuvintele acestea mi-au dat incredere, siguranta, caldura de care aveam nevoie si au reusit sa topeasca gheata din mine. Dar asta este valabil pentru mine, pentru ca mie imi plac cuvintele. Si poate si pentru tine.

Cine stie sa comunice cu partenerul? Sa stie ce simte si sa poata exprima asta? Sa inteleaga ca cealalt este diferit si are un alt limbaj al iubirii? Cred ca sunt putini oameni. Dar mai cred si ca acest lucru este pe cale de a se schimba.
Cred ca oamenii incep sa se informeze, au carti, Internet, cursuri, specialisti pe care sa-i intrebe si care sa-i indrume, prieteni. Traim alte vremuri, mai frumoase, mai deschise lumii si inimii. Si oricum schimbarea incepe cu fiecare din noi. Ce poti face tu pentru tine ca sa comunici mai bine? Schimband ceva la tine se schimba ceva in celalalt. Ai rupt cercul vicios, inelul in care va invarteati. Si celalalt te urmeaza sau… nu.
Acesta este dansul.

www.copiiinostri.ro