Ieri am gatit pentru prima data in viata chiftele marinate si pentru a doua oara in viata ciorba de perisoare. Daca stiam ca sunt atat de migaloase nici ca ma mai bagam. Da-i si pune oua, da-i si separa carnea, toaca tone de leguame, patrunjel, ceapa, usuturoi, ardei. Uiii, ma simteam ca intr-o fabricuta. Fa mingiute de carne, pune-le cu inima stransa in oala, se vor zobi, nu se vor zobi. Nu s-au zobit din fericire.
Cu chiftelele cel mai solicitant a fost prajitul, generator de emotii si el, oare se vor face si la mijloc, oare vor ramane crude? Eu am incercat sa le fac plate, in tigaie s-au strans si au ajuns ca niste gogoloaie care apoi s-au innegrit de numa, caci le-am prajit de le-a luat gaia de frica sa nu fie crude la mijloc.

Am gasit pe un site de yoga (cred) o idee care mi-a placut foarte tare, aceea ca exista o corespondenta discreta (si "oculta") intre unele alimente si organe care beneficiaza din plin de efectul binefacator al acestor alimente.

Se numeste "doctrina semnaturilor" si aparent nu are nici o noima. Nu inceteaza insa sa amuze si sa intrige. Doctrina semnaturilor sustine ca unele alimente vegetale au un tipar comun (cel putin ca asemanare) cu organe din corp sau functii fiziologice cu care au afinitati.