Astazi 9 septembrie:
calendarul eternului feminin
este ziua 252 a anului - au mai ramas 113 zile
Ma gandeam ieri, in timp ce asteptam una alta, la femeile din viata mea. La femeile ce au avut o influenta mai mare sau mai mica, in devenirea mea in femeia care sunt azi. In afara de influenta evidenta, clara si indubitabila a dragutelor mele, mama si sora mea, au mai fost anumite doamne sau domnisoare tranzitorii, care cel mai probabil fara voia lor mi-au lasat ceva.
Sunt la metroul nostru cel de toate zilele, alergand intre Piata Victoriei Unu si Piata Victoriei Doi. Ca asa se face, se alearga. Trenul care imi trebuie asteapta cuminte in statie cu usile deschise si pare aproape gol. Pe masura ce oamenii se apropie de el conductorul asezat pe peron ca un comandant de osti (poate ca asta a si fost, cu restructurarile astea de prin armata cine poate sti?) da comanda inchiderii usilor.
In momentul in care m-am decis ca gata, s-a terminat, de acum imi iau dieta in serios si voi duce un stil de viata mai sanatos, faptul ca in marea majoritate a zilelor sunt pe naveta s-a dovedit a fi o provocare. Dar cum sunt o domnisoara foarte decisa am abordat situatia ca pe o aventura si am inceput a experimenta.
Asta a fost primul lucru care mi-a venit in minte cand am vazut-o pe Madona dand lectii de toleranta romanilor. Acum, e adevarat, nu era chiar 'scroafa' ci ditamai 'Madona' si nu se suise intr-un copac ci pe scena, dar efectul scenic a fost acelasi. Surprinzator, penibil si deranjant. Asa e Madona uneori, surprinzatoare, penibila si deranjanta.
In statia de 301 de la viitorul pasaj Baneasa vin si se opresc langa mine abrupt o domnisoara si doi domnisori. Toti sunt imbracati a la romanian office, conceptul acesta inventat in aceasta secunda vrea sa spuna ca incercau sa fie imbracati office, dar nu le iesea decat o adaptare, sau simulare, sau simulacru...
Ca sa intelegeti:
Dimineata fac naveta catre un loc, seara fac naveta de la acel loc catre casa.
Acel loc acum este in criza, iar criza a pus stapanire pe absolut orice: calitatea oamenilor, respectul, toate reactiile si deciziile sunt dominate de spectrul terifiant al crizei. Ca si numar de angajati am ramas 40% din cati eram, dar facem aceleasi task-uri... nu mi-a placut niciodata excesiv aici dar acum il urasc.
Ieri cand ajung transpirata si vai de capul meu in dreptul Aeroportului Baneasa, un tanar dandy ce venea sub forma unui taximetrist ma intreaba printre dintii stransi Taxi domnisoara? Ii raspund mirata de intrebarea lui, caci e clar ca sunt bastinasa, aici nu prea ai cum sa ma confuzi cu un om proaspat scoborat din avion Nu multumesc. Imi continui periplul transpirat, dar domnul taxi conducator stie ce vrea Unde mergeti? In sinea mea imi spun: Hai ca acuma te intinzi! Ii raspund gales Acasa. Si el, baiat determinat de Bucarest Mi-ar fi facut placere sa va duc acasa... Ridic din umeri depasindu-l si indepartandu-ma las in urma Asta e viata!
Nu, nu este vorba despre pandemie, nici despre stirile de la ora 5, nici despre criza crizelor, ci este vorba despre un episod genial pe care l-am vazut eu aseara in drumul spre casa. La Aurel Vlaicu ma dau jos din tramvai sa ma mut in metrou. Sunt fiarta si coapta, prinsa intr-un grup compact de oameni ce insista sa mearga toti in aceeasi directie in formatie.
Aseara, cand corporationista din mine s-a pontat de iesire, navetista stoica a preluat controlul si am purces pe jos de la complexul comercial in care lucrez, cel din Feeria, pana in Baneasa. Fac acest drum pe jos deoarece asa evit sa zac in autobuz peste o jumatate de ora in timp ce el parcurge cu viteza melcului o statie pe care in conditii de trafic normale ar face-o cam in 5 minute.
Si navetistii! Scuze! Mi-a alunecat pixul.
In citadela subterana a metroului, cornul abundentei te loveste cu mirosu-i apetisant de covrigi, floricele, gogosi sau produse de patiserie de cum faci primii pasi pe scarile de acces.
La Victoriei atrasi de cantecul de sirena ai covrigilor proaspat scosi din cuptor, navetistii isi intrerup abrupt calatoria si se aseaza la coada pentru a obtine si ei o bucatica de ambrozie cocoasa. In fiecare zi vad coada la covrigi la Victoriei, si dimineata si seara, in fiecare zi ma mir de cat de ambitiosi sunt romanii cand isi doresc cu adevarat ceva, in special cand e vorba de covrigi fierbinti.
comentarii recente
5 weeks 11 hours ago
5 weeks 4 days ago
5 weeks 4 days ago
5 weeks 6 days ago
8 weeks 14 hours ago
8 weeks 1 day ago
8 weeks 1 day ago
8 weeks 5 days ago
8 weeks 6 days ago
9 weeks 5 hours ago